Rivalitatea dintre frați (III) – ce pot face părinții pentru a-i ajuta pe copii să se înțeleagă mai bine?

Înainte de a începe să discutăm despre ce pot face părinții pentru a-i ajuta pe copii să se înțeleagă mai bine, este important să aducem câteva mențiuni privind tendința de a favoriza un copil în detrimentul celuilalt.

Ce se întâmplă când părintele ia partea unuia dintre copii?

Dacă un copil vede că fratele său este mereu protejat, consolat sau apărat, că i se oferă mai multă atenție și i se permite „să fie așa cum e”, în timp ce lui i se cere „să fie mai cuminte” sau „să nu mai facă probleme”, mesajul pe care acel copil îl primește este: „Nu ești la fel de important”. Se creează o competiție pentru a fi și el văzut, iar afecțiunea părintelui devine o resursă percepută ca fiind limitată care trebuie împărțită, câștigată sau chiar apărată de fratele favorizat.

În plus, copilul favorizat poate ajunge, fără să-și dea seama, să provoace conflicte din ce în ce mai des pentru a obține acest tip de atenție. În același timp, celălalt copil, care se simte lăsat deoparte, se va simți nedreptățit. Va începe fie să se revolte, fie să se retragă emoțional, căutând alinare în alte locuri sau, uneori, doar în lumea lui interioară. Poate că nu va spune neapărat ce simte, dar va acumula resentimente care pot exploda mai târziu sub formă de certuri frecvente, gelozie, retragere emoțională sau chiar ruperea relației dintre frați.

Copiii nu sunt atenți doar la cum sunt tratați ei, ci și la cum sunt tratați frații lor. Observă cu atenție fiecare gest, reacție sau diferență. Analizează, trag concluzii și își construiesc, pe baza acestor observații, o imagine despre cât valorează. Cu timpul, aceste concluzii devin „lentilele” prin care se vor vedea pe sine și prin care vor învăța să relaționeze cu ceilalți.

Situațiile din trecut influențează, de asemenea, modul în care părinții se raportează la fiecare copil. De exemplu, dacă o mamă și copilul ei au trecut printr-un moment dificil la naștere sau dacă acel copil a avut nevoie ulterior de o spitalizare mai îndelungată din diferite motive medicale, mama îl poate trata diferit, cu mai multă atenție și mai multă grijă. Este posibil să îl protejeze excesiv și să-i ia mereu partea, fără să-și dea seama că acest comportament îl poate face pe celălalt să se simtă lăsat pe dinafară, mai puțin important sau nevăzut.

În fața acestui dezechilibru, unii copii devin protectori, încearcă să nu „deranjeze”, să fie înțelegători. Alții acumulează frustrări, se simt vinovați pentru orice ceartă, dar, în același timp, simt o tristețe sau o supărare pe care nu știu cum să o exprime.

Ideal ar fi ca părintele să nu se comporte ca un judecător care decide cine are dreptate, ci ca un ghid care îi ajută pe frați să se înțeleagă. În loc să eticheteze ori să favorizeze, să le valideze amândurora emoțiile, să-i ajute să spună ce simt și să-i încurajeze să găsească soluții împreună.

De asemenea, contează foarte mult dacă părinții formează o echipă. Dacă unul îl contrazice mereu pe celălalt, îi subminează constant autoritatea sau transmite mesaje contradictorii, copiii vor simți nesiguranță și confuzie și vor încerca să se alieze cu unul dintre părinți pentru a-și atinge scopurile.

Relația dintre frați nu se formează la întâmplare, ci într-un spațiu emoțional creat de părinți. Modul în care aceștia își împart atenția și gestionează conflictele influențează semnificativ dacă relația dintre copii va fi dominată de armonie sau de tensiuni.

Ce poți face tu, ca părinte, pentru a-i ajuta pe copii să se înțeleagă mai bine?

Încurajează-i să comunicare deschis despre ce simt, ce îi supără sau ce își doresc – încrederea că pot vorbi cu tine și între ei, fără frică de judecată, fără frică de pedeapsă, fără teama că vor fi respinși sau ridiculizați pentru ceea ce simt se dobândește prin consecvența ta emoțională, prin modul în care reacționezi atunci când ei sunt vulnerabili: îi asculți, le validezi emoțiile, răspunzi cu calm, nu iei partea niciunuia dintre ei.

Stabilește limite și reguli clare – copiii au nevoie de reguli clare să se simtă în siguranță. Au nevoie să știe ce e permis și ce nu, ce se așteaptă de la ei și care sunt consecințele. Este important să aplici aceste reguli de fiecare dată, pentru a nu crea confuzie și pentru ca ei să știe la ce să se aștepte. Când regulile sunt bine stabilite și sunt aceleași pentru toți frații, copiii nu mai simt că unul e favorizat sau că altul scapă mai ușor, iar asta ajută la prevenirea multor conflicte.

Așadar, este important ca în familie să existe reguli bine definite despre cum ne purtăm unii cu alții. Fiecare membru al familiei, copil sau adult, merită să fie tratat cu respect. Este normal să existe certuri sau neînțelegeri din când în când, dar nu este în regulă să fim răutăcioși, să jignim sau să rănim intenționat. Când regulile sunt aplicate constant, nu doar „când avem chef”, copiii învață să se respecte, chiar și atunci când sunt supărați.

Evită comparațiile – comparațiile dintre frați nu fac decât să îi rănească, nu să-i motiveze. Îi fac pe copii să creadă că unul dintre ei este „mai bun”, iar celălalt „nu se ridică la nivelul așteptărilor”. Iar acest tip de mesaj, repetat în timp, poate duce la rivalitate, acumularea de resentimente, lipsă de încredere în sine. Astfel, în loc să-i compari, învață să vezi ce e valoros și frumos în fiecare. Observă-le calitățile, apreciază-le eforturile și bucură-te de reușitele fiecăruia, chiar dacă sunt diferite.

Încurajează-i să coopereze și să facă lucruri împreună, ca o echipă – fie că îi rogi să te ajute la treburile casei, fie că le propui jocuri care implică munca în echipă, în acest fel învață să se asculte, să se ajute și să-și respecte reciproc eforturile depuse. Când lucrează pentru un scop comun, învață ce înseamnă sprijinul, răbdarea și bucuria de a reuși împreună.

Învață-i cum să gestioneze conflictele – să-l asculte pe celălalt și să încerce să-l înțeleagă,  nu doar să-și aștepte dreptul la replică; să-și spună punctul de vedere fără să jignească; să