Urmărește-ți podcasturile preferate, ascultă offline și în mașină cu CarPlay și Android Auto și continuă mereu de unde ai rămas. Încearcă gratuit.
Întâlnesc frecvent persoane care sunt extrem de dependente de părerile și feedback-urile celor din jur. Sunt ahtiate după laude, după feedback-uri pozitive, validări, încurajări și alte astfel de cuvinte.
Ele simt că au valoare și sunt ok doar dacă ceilalți le spun asta, iar dacă cineva nu le oferă acest „aer” de care au atâta nevoie, cad în stări depresive și au senzația de abandon sau de inutilitate.
De cele mai multe ori, își ascund (chiar și de ele însele) imaturitatea Eu-lui sub masca sensibilității, fragilității sau a vulnerabilității și au impresia că aceste atribute sunt dezirabile și demne de laudă. Evident nu vorbesc aici despre persoane care au aceste caracteristici în cote normale, ci vorbesc de cele cu care ai impresia că trebuie să „te porți cu mănuși”.
O vorbă bună le face ziua frumoasă, iar un cuvânt care este spus, poate pe un ton neutru sau mai direct, le aduce lacrimi în ochi și le tulbură profund la nivel emoțional.
Acest tip de comportament este normal pentru un copil care este dependent emoțional de părinții săi, însă nu se mai justifică la un adult, care are un simț al Eu-lui clar definit, care se cunoaște pe sine și funcționează mai mult sau mai puțin independent de părerile celor din jur.
O persoană care trăiește prin cei din jurul ei poate fi foarte ușor manipulată de aceștia, fie în sens pozitiv, fie în sens negativ: ceilalți pot obține orice de la ea dacă știu cum să pună problema și, de asemenea, pot „să-i strice ziua” dacă se comportă agresiv sau provocator.
Un adult, un om echilibrat emoțional și psihic nu este dependent de părerile celor din jur: fie că cineva îl laudă sau îl „critică”, în interiorul său rămâne la fel. Nu plânge, nu se enervează, nu îi crește sau scade stima de sine în funcție de opinia celor din jur, ci rămâne calm și analizează în mintea lui ceea ce a spus celălalt și abia apoi decide dacă sau ce răspuns să dea.
Avem întotdeauna de ales: putem rămâne niște copii din punct de vedere emoțional (și psihic) sau putem să ne maturizăm, să ne cunoaștem pe noi înșine și, astfel, să devenim independenți în stările noastre emoționale.
