Mica evaziune și șpaga mare

Ieri, doi inspectori de la ANAF s-au ales cu dosar penal pentru luare de mită. Cazul s-a petrecut la halele din Ploiești, după cum relatează Agerpres, acolo unde cei doi inspectori de la fisc au cerut unui vânzător de legume suma de 2.000 de euro.

Desigur, ar putea părea un fapt divers, prea puțin important, într-un moment în care în economia românească și în cea globală se întâmplă lucruri atât de complicate.

Cine se împiedică de o șpagă de 2.000 de euro? Totuși, primul care „s-a împiedicat” a fost chiar comerciantul, care în momentul în care i s-a cerut mita s-a dus la poliție. Bine a făcut.

Totodată, există senzația că s-au rărit destul de mult cazurile de luare și dare de mită. Cel puțin situațiile legate de ceea ce numim mica evaziune. De exemplu, în toate încăperile administrațiilor fiscale sunt lipite afișe pe care scrie „în acest birou nu se primesc atenții”.

Este adevărat că mass-media a relatat în ultimii ani despre cazuri de luare de mită divulgate în care au fost implicați diverși funcționari publici, precum vameși, inspectori ai fiscului sau un inspector din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu. Dacă avem mică evaziune, de ce să nu fie și „șpaga mică”? Dar senzația este că mica mită este mai puțin răspândită decât în urmă cu două decenii.

Să ne întoarcem la șpaga de la halele din Ploiești. Cazul are câteva ciudățenii. Prima dintre ele este: ce căutau cei doi inspectori ANAF în piață? Are sens să disloce doi inspectori de la fisc pentru a face un control într-o piață agroalimentară? Nu spun că în comerțul din piață nu există evaziune, dar are rost să trimiți doi inspectori pentru a lupta cu mica evaziune, în timp ce de ani de zile se discută despre concentrarea controalelor fiscale pe marile cazuri de evaziune? Răspunsurile la toate cele trei întrebări este „nu”.

Trebuie spus că inspectorii fiscali nu se aflau în piață de capul lor. Pentru a merge în control este nevoie ca misiunea să fie semnată de șeful județean al fiscului. Deci, după ce antreprenorii și managerii de mari companii au implementat cu nervi și costuri o serie întreagă de declarații fiscale electronice, după ce s-a spus de nenumărate ori că va exista o concentrare asupra analizei datelor și implicit asupra marii evaziuni, fiscul mai crede că ajută la creșterea veniturilor bugetare umblând prin piețe după mica evaziune.

A doua ciudățenie în cazul de la Ploiești este suma pretinsă drept șpagă. Să ceri de la un mic vânzător de legume din piața Ploiești suma de 2.000 de euro arată o puternică inadecvare. Aș fi tentat să spun că omul câștiga suma aceasta în vreo două săptămâni. Chiar și admițând că nu era un producător, ci un intermediar sau samsar, cum mai sunt aceștia numiți, suma tot este foarte mare. De unde se vede că inspectorii fiscali au devenit tot mai lacomi. De altfel, poate că pretențiile prea mari ale inspectorilor fiscali l-au făcut pe vânzătorul de legume să meargă la poliție pentru a divulga cererea funcționarilor de la ANAF.

În fine, a treia ciudățenie a cazului este legată de motivul șantajului pentru care s-a cerut șpaga. Micii producători locali au o model de fiscalizare special, în sensul că mulți plătesc un impozit forfetar pe baza producției pe care o realizează și care este sub controlul primăriei. În piețele din România aproape nimeni nu emite bon fiscal, iar plata cu cardul este o raritate. Deci, ce ar putea controla fiscul în aceste condiții?

Este adevărat, însă, că de aproape un an de zile producătorii agricoli persoane fizice emit și ei un document în sistemul RO e-factura, dar nu este clar dacă agricultorii respectă regulile. Poate că inspectorii fiscului căutau chiar acest lucru și anume emiterea facturii electronice.

Dincolo de cazul în sine, tema importantă este dacă din piețe se pot aduce mai multe venituri la buget. Evident, mica evaziune nu trebuie complet ignorată, dar și în cazul fiscului este esențial raportul dintre efort și efect.