Empatia nu înseamnă să tolerezi ce te rănește: a înțelege un comportament nu te obligă să-l accepți, iar vindecarea începe când alegi realitatea, nu iluzia
Urmărește-ți podcasturile preferate, ascultă offline și în mașină cu CarPlay și Android Auto și continuă mereu de unde ai rămas. Încearcă gratuit.
Faptul că înțelegi comportamentul cuiva sau știi de ce este așa cum este nu înseamnă că trebuie să și accepți acel comportament. Empatia sau înțelegerea unei persoane nu ar trebui să fie mai presus de propria bunăstare, mai ales dacă acele comportamente te rănesc sau te fac să te simți inconfortabil.
Un semn al traumelor din copilărie este tendința de a analiza excesiv, de a te justifica și de a explica la nesfârșit comportamentele disfuncționale ale altora, în loc să alegi să te îndepărtezi de ceea ce-ți face rău.
Însă pe măsură ce sistemul tău nervos se vindecă, devine tot mai ușor să recunoști când prezența cuiva în viața ta este nesănătoasă pentru tine și să alegi să te îndepărtezi, chiar dacă ții la acel om.
Nimeni nu se schimbă pentru că așa îți dorești tu, ci este necesar să-și dorească el/ea asta. Când accepți că realitatea și potențialul unei persoane sunt două lucruri complet diferite, îți este mai ușor să te desprinzi, deoarece nu mai rămâi agățat de acea iluzie a schimbării.
Astfel, nu mai încerci să-l schimbi pe celălalt și înțelegi că evoluția lui nu este responsabilitatea ta, că vindecarea ta nu depinde de scuzele sale și că nici liniștea ta nu depinde de prezența lui în viața ta.
Și poate că unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le înveți în procesul de vindecare este tocmai să accepți oamenii așa cum sunt, cu toate limitările lor. Să nu mai visezi la o versiune idealizată a lor, să nu te mai agăți de potențialul lor, ci pur și simplu să accepți realitatea a ceea ce sunt acum.
