Când investiția în procesarea magneziului este blocată la nivel local. Ce vrem, de fapt?

Se discută tot mai mult în ultimul timp despre schimbarea modelului economic al României, despre industrii cu valoare adăugată mai mare și în ultimă instanță despre crearea de lanțuri de valoare în economia locală.

Desigur, este o temă complicată, pentru că trecerea la fabricarea de produse cu valoare adăugată mai mare depinde de mai mulți factori, printre care investitori care să știe ce au de făcut, tehnologia potrivită și, nu în ultimul rând, forță de muncă și o structură de costuri competitive.

Nu sunt multe lanțuri de valoare care funcționează în economia românească. Motivele pentru care nu s-au construit filiere de producție cu creșterea valorii adăugate sunt diferite, dar în esență marea majoritate a investitorilor români sau străini se limitează la ceea ce știu să producă, în mod punctual.

Este un domeniu în care integrarea funcționează și anume sectorul petrolier, în care există filiera producție sau import, procesare, vânzare de produse prelucrate. Parțial, și în domeniul agro-alimentar avem astfel de exemple, dar potențialul este mult mai mare.

România se află într-un moment în care poate trece la exploatarea unor materii prime importante pentru economie și pentru Uniunea Europeană. Nu este vorba doar despre gazul natural din Marea Neagră, ci și despre ceea ce sunt considerate materii prime critice precum magneziu, cupru sau grafit.

Avem un exemplu recent legat de exploatarea și procesarea magneziului. Astfel, în luna septembrie a.c. o companie românească a primit licența de concesiune privind exploatarea resurselor de magneziu din zona Valea Dobra, județul Sibiu. Proiectul este mai complex decât simpla exploatare a resurselor. Firma a anunțat că va crea un lanț de valoare în sensul că magneziul extras va fi prelucrat local, într-o fabrică special construită, și în felul acesta valoarea adăugată va fi formată chiar în economia românească.

Trebuie adăugat că Uniunea Europeană a ratificat o legislație specifică materiilor prime critice cu scopul de a reduce dependența de aprovizionare din țări terțe. Proiectul din România are toate șansele să se afle pe lista investițiilor prioritare la nivel european, ceea ce l-ar califica să obțină finanțări prin programe europene.

Proiectul din județul Sibiu este gândit în felul următor: exploatarea magneziului urmează să se facă lângă localitatea Rășinari, acolo unde se află zăcământul, iar roca va fi transportată într-o localitate apropiată, la Săliște, acolo unde ar trebui să se construiască uzina de procesare. Proiectul prevede ca transportul zăcământului să se facă printr-un sistem de tip funicular și prin utilizarea unor basculante electrice.

Doar că proiectul integrat de procesare a zăcământului de magneziu s-a lovit deja de primul blocaj și anume Consiliul local al orașului Săliște a respins în unanimitate solicitarea investitorului de a scoate la licitație un teren cu o suprafață de 100.000 de metri pătrați pe care ar trebui să înceapă construcția uzinei de procesare.

Adevărul este că în ultima lună a fost mare agitație printre localnici, în sensul că au apărut idei că exploatarea va genera azbest alb și, în general, că procesarea ar putea afecta sănătatea oamenilor și a mediului, inclusiv turismul și producția locală.

În ceea ce privește exploatarea resurselor naturale și crearea unor lanțuri de valoare există exemple nefericite, precum blocarea exploatării gazului de șist la Pungești, în județul Vaslui, dar sunt și semne pozitive, cum ar fi preluarea Azomureș de către Romgaz.

Este greu de spus în ce măsură exploatarea și procesarea magneziului ar afecta sănătatea mediului sau a oamenilor din zonă. Ceea ce știm sigur este că România are nevoie de un astfel de proiect integrat care aduce valoare adăugată în economie. Vorbim mult pe această temă, dar când o investiție se blochează la nivel local, șansele de a dezvolta lanțuri de valoare care să plece de la materiile prime scad vertiginos.