Franța între extrema stîngă și extrema dreaptă. Ce șanse are moderația?

Mai sînt șase luni pînă la alegerile prezidențiale din Franța. O țară spre care de aici, din România, privim cu admirație pentru modelul democratic pe care-l întruchipează dar și cu îngrijorare, pentru că tocmai această democrație pe care o admirăm se află sub asaltul partidelor extremiste. Și Adunarea Națională și Franța Nesupusă și-au desemnat candidații. Polul de centru-stînga îl va avea drept candidat pe Raphaël Glucksmann. El a cîștigat detașat alegerile primare, depășind alți pretendenți puternici din Partidul Socialist, cum ar fi fostul președinte François Hollande sau pe Ségolène Royal. Cine este Raphaël Glucksmann? Și ce șanse are să intre în finală, fiind cotat deocamdată cu doar 10% din intențiile de vot? Am întrebat-o pe Raluca Alexandrescu, politologă, conf. univ. la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti. 

Raphaël Glucksmann se prezintă ca un om politic de centru-stînga. El se pune în opoziție atît față de liberalismul lui Emmanuel Macron, cît și, evident, față de extrema dreaptă reprezentată de Marine Le Pen. Dar, în comparație cu alți candidați de la alegerile primare ale acestui pol de stînga, Glucksmann s-a delimitat clar și de partidul La France Insoumise, de extrema stîngă, condus de Jean-Luc Mélenchon. A spus clar că nu va face nici un fel de alianță cu La France Insoumise. Cum ar trebui să înțelegem acest profil de candidat care se conturează prin opoziție?
Raluca Alexandrescu: „În primul rînd, trebuie să vedem de unde a pornit Raphaël Glücksmann. Deși este desemnat în urma unor primare drept candidat la președinție din partea socialiștilor și din partea grupărilor de centru-stînga, el nu vine din Partidul Socialist. El vine dintr-o formațiune pe care a fondat-o în 2018-2019, Place Publique, și care, într-adevăr, a pornit la drum cu un program, să zicem, social-democrat, deci de centru-stînga. A fost o bună perioadă de timp consilier, în Georgia, al fostului președinte Saakaşvili, deci într-o zonă dificilă – lucrurile nu s-au terminat foarte bine pentru Saakaşvili. Este, pe de altă parte, fiul tatălui său, fiul foarte cunoscutului filozof André Glücksmann și care avea el însuși un trecut extrem de complicat, cum a fost cazul multor filozofi francezi de stînga, construiți pe schema filozofică, ideologică a lui Mai 1968. A făcut şi o carieră, unii spun, ușor absentă ca europarlamentar, alții o evaluează ca fiind corectă, dar niciodată nu a ieșit din această figură reținută și moderată. Ceea ce acum poate juca – nu știm – în favoarea lui. Problema este că timpurile nu prea mai sînt blînde cu figurile moderate, astăzi. Distanțarea față de LFI și față de Mélenchon e o distanțare strategică, evident, și ea se face mai ales pe fondul foarte complicat al mișcărilor liceenilor, al acestei nelininişti sociale extreme care se observă de două, trei săptămîni pe străzile marilor orașe din Franța.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural