Podliplayer de podcasturi Webplayer

Revista presei românești

Revista presei românești

Rechizite, cadouri și inflație: cât costă începutul de an școlar pentru părinții români? (PressOne)

Revista presei românești · 7 sept. 2026 · 5:21

0:005:21

Ascultă în aplicația Podli 🎧

Urmărește-ți podcasturile preferate, ascultă offline și în mașină cu CarPlay și Android Auto și continuă mereu de unde ai rămas. Încearcă gratuit.

Pe lângă avalanșa de tăieri de la buget pentru educație - ale căror efecte vor ajunge să se vadă cât de curând - realitatea imediată a începerii noului an școlar e la fel de dificilă pentru unele familii, mai ales că rechizitele s-au scumpit cu 12% față de anul trecut, conform unui studiu recent al Institutului Național de Statistică.

Cu doar două zile înainte de începerea noului an școlar, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că a virat cei 500 de lei ajutor pentru elevii din medii defavorizate, iar părinții au la dispoziție 25 de zile pentru a depune cererea la școală. Peste 700.000 de elevi ar urma să beneficieze de acest sprijin, care este finanțat prin fonduri europene.

EduPedu.ro anunță un început de an fără manuale noi. Profesorii care predau la clasa a IX-a vor primi astăzi, 7 septembrie, în loc de manuale, o scrisoare metodică cu repere pentru organizarea primelor 7 săptămâni, repere metodologice și „Organizare cu sens”.

Manualele digitale ar putea ajunge în licee în a doua parte a lunii septembrie, iar cele tipărite în a doua parte a lunii octombrie, dacă procedura de achiziție se încheie fără contestații.

Ce vor face profesorii până ajung noile manuale? Ministrul Educației, Mihai Dimian spune că în primele săptămâni, profesorii ar urma să facă recapitularea materiei din gimnaziu și evaluarea inițială.  Ministrul spune că pot fi folosite temporar și manualele vechi pentru conținuturile care se regăsesc în ambele programe.

Peste 10 autocare cu turiști au ajuns la Jurilovca pentru un festival care nu s-a organizat. Primarul a declarat că „oamenii au întrebat ChatGPT” scrie Adevărul. O situație neobișnuită s-a produs, în acest weekend, în comuna Jurilovca, din județul Tulcea. Mai multe autocare și numeroși turiști veniți cu mașinile personale au ajuns în localitate convinși că vor participa la Festivalul Borșului Lipovenesc. Doar că festivalul nu s-a organizat în 2026.Situația este cu atât mai surprinzătoare cu cât administrația locală anunțase că evenimentul nu va avea loc. Festivalul fusese suspendat inițial în 2025, pe fondul măsurilor de austeritate și al dificultăților bugetare. 

202 kilograme de heroină din Iran și 16 tone de pulpă de fructe din Ecuador, care ”conținea cocaină”, fără să știm însă cantitatea exactă de substanță interzisă. Atâtea droguri au capturat în ultimii 5 ani procurorii DIICOT în Portul Constanța, conform unei analize Info Sud-Est și G4Media a cifrelor oficiale furnizate de DIICOT și Inspectoratul General al Poliției Române, din anul 2000 până în prezent. Instituția recunoaște în rapoartele oficiale că aceasta este noua rută balcanică pe care o au ca alternativă traficanții pentru plasarea drogurilor din Asia în Uniunea Europeană.

În total, în ultimul sfert de secol, cantitatea de droguri capturată de autorități în Portul Constanța este de 20,46 tone și 16 tone de fructe care „conțin cocaină”. Un birou Antidrog a fost deschis în cadrul DIICOT Constanța abia în anul 2024. 

Episoade: Revista presei românești

PodliDescarcă gratuit aplicația Podli
↓ App