Economia reală · 29 iul. 2026 · 3:56
Ascultă în aplicația Podli 🎧
Urmărește-ți podcasturile preferate, ascultă offline și în mașină cu CarPlay și Android Auto și continuă mereu de unde ai rămas. Încearcă gratuit.
A atras atenția investiția făcută de patiseria Luca în Polonia. Compania românească a ajuns la 10 puncte de lucru în fosta țară socialistă și prezența în Polonia a fost salutată în România ca un adevărat succes. Este, fără îndoială, un succes limitat, pentru că trebuie să păstrăm proporțiile: un lanț românesc de simigerii în Polonia nu compensează prezența tot mai masivă a investitorilor polonezi în România.
Bineînțeles, nu brandul Luca este de vină pentru lipsa companiilor românești la Varșovia sau la Cracovia, dimpotrivă, merită remarcat spiritul antreprenorial care i-a făcut pe proprietarii firmei să iasă în afara granițelor țării.
„Ziarul financiar” a publicat știrea că un covrig de la Luca se vinde în Polonia cu 4,9 zloți, adică aproximativ 6 lei. Să reamintim că în România un covrig (poate același) costă doi lei.
De ce covrigul de la Luca este de trei ori mai scump la Varșovia decât la București? Prețurile materiilor prime și energiei electrice sunt similare, statisticile ne spun că nivelul chiriei este mai mare în Polonia decât în România și în principiu și salariile medii ale polonezilor le depășesc pe cele din România. Acestea sunt doar elementele principale care definesc modelul de business.
Explicația diferenței de preț este totuși nivelul de dezvoltare al pieței. Este clar că dacă îți poți permite să vinzi un covrig de trei ori mai scump în Polonia față de România înseamnă că acesta este prețul pe care îl acceptă consumatorul. Și este probabil ca patiseria Luca, nou venită pe piața poloneză, să se fi așezat la un preț destul de mic care să îi permită să devină un jucător care contează.
Diferența de preț mai spune ceva. În ultimii ani, a devenit o adevărată obsesie națională să se spună că produsele din România sunt mai scumpe decât cele din Europa de Vest. În cele mai multe cazuri, informația nu este reală și se bazează pe întâmplări subiective în situații care nu se pot compara. Evident, există și excepții, dar studiile europene sau ale companiilor private de specialitate arată că, în raport cu puterea de cumpărare, prețurile din România sunt la multe produse printre cele mai mici la nivel european.
În România, patiseriile Luca au creat o piață. Au extins rețeaua de vânzare, ajungând în acest moment la 200 de simigerii, au standardizat și modernizat punctele de lucru după modelul unei francize ceea ce le-a permis să devină un brand ușor de recunoscut în toată țara.
De asemenea, s-a creat o piață chiar și prin imitație, în sensul că multe dintre simigeriile cu branduri diferite seamănă între ele ca design și prezentare. Mărcile importante din România de pe piața patiseriilor au parcă aceeași sursă de inspirație, pentru că se numesc Luca, Petru, Matei la care se adaugă Gigi. Cert este că indiferent de denumirea mărcii, concurența a adus mai multă calitate pentru consumatori.
Lanțul Luca a lansat anul acesta și câteva sloganuri de campanie simpatice cum ar fi „pentru cei care ați investit în crypto” sau „pentru cei care ați făcut plinul la mașină” sau „pentru cei care ieșiți în club în ziua de salariu” știrea era aceeași „vedeți că am ieftinit covrigul”.
Campaniile au ieșit în evidență pentru că au fost amuzante și ușor ironice chiar la adresa potențialilor cumpărători. Dar, aceștia au apreciat mai degrabă nota umoristică în loc să se simtă lezați. Campania legată de ieftinirea produsului ancoră a fost cu atât mai remarcată cu cât în ultimul timp vedem tot mai rar producții de marketing care să apeleze la ironie sau la umor.
Una peste alta, există o piață concurențială și fiscalizată a patiseriilor. Piața nu are bineînțeles dimensiunea produselor de vârf, dar până la un punct poate fi un model pentru alte domenii.