Podliplayer de podcasturi Webplayer

Revista presei internaționale

Revista presei internaționale

Primele semne de întrebare legate de cazul Flydubai

Revista presei internaționale · 2 oct. 2026 · 3:20

0:003:20

Ascultă în aplicația Podli 🎧

Urmărește-ți podcasturile preferate, ascultă offline și în mașină cu CarPlay și Android Auto și continuă mereu de unde ai rămas. Încearcă gratuit.

Cazul avionului Flydubai, care zbura din Emiratele Arabe Unite spre Israel, a ajuns imediat pe primele pagini ale marilor publicații internaționale. Avionul a aterizat de urgență pe aeroportul din Tabuk, Arabia Saudită, miercuri, după ce a transmis semnale de urgență în urma unui conflict între piloți. Potrivit autorităților israeliene, copilotul omanez a încercat să prăbușească aeronava înainte de a fi imobilizat. Dar încep să apară și primele semne de întrebare.

După cum notează Financial Times, ”identitatea copilotului care a comis atacul nu a fost dezvăluită, deși Israelul a precizat că acesta este cetățean omanez. Motivația sa rămâne necunoscută.

Incidentul a ridicat semne de întrebare cu privire la controalele de securitate – de obicei riguroase – la care sunt supuși pasagerii înainte de a zbura spre Israel, o țară cu un istoric marcat de atacuri legate de aviație”.

Citeste si Emiratele Arabe Unite au deschis o anchetă pentru a stabili dacă atacul de la bordul zborului Flydubai a fost unul terorist, aşa cum susţine Israelul

FirstPost se întreabă cum de a obținut un pilot omanez permisiunea de a zbura spre Israel?

Au încălcat Emiratele Arabe Unite un acord cu Israelul permițând unui cetățean omanez să se afle la bordul unei aeronave cu destinația Tel Aviv?

De asemenea, cum a reușit copilotul să introducă un cuțit în cabina de pilotaj?

La Repubblica notează la rândul său că ”naționalitatea omaneză a atacatorului îi surprinde pe analiști, întrucât în ​​acea țară nu există o prezență a grupărilor fundamentaliste: în 2024 a avut loc un singur atac, atribuit grupării Statul Islamic.

Informațiile provenite dinspre Tel Aviv exclud posibilitatea ca acesta să fi făcut parte dintr-o grupare islamistă.

Dacă este vorba despre un jihadist, atunci ne confruntăm cu cel mai mare coșmar din lupta împotriva terorismului: «lupul singuratic» care recurge la violență fără a avea legături concrete cu Al-Qaeda, cu Califatul sau cu rețelele pro-iraniene.” (Sursa: Euroropics)

Citeste si Netanyahu anunţă că un pilot al zborului Flydubai care a aterizat de urgenţă a fost arestat. El susţine că a încercat să-şi înjunghie colegul

Washington Examiner observă că ”incidentul a devenit un subiect aprins pe scena politică israeliană: premierul Benjamin Netanyahu își atribuie meritul de a fi avertizat opoziția cu privire la această amenințare, în timp ce rivalii săi susțin că el exploatează situația în scopuri electorale”.

Și Ha’aretz chestionează măsura în care ”alegătorii israelieni vor accepta încercarea lui Netanyahu de a transforma în capital politic dejucarea atacului vizând avionul Flydubai.

Deși instituțiile de apărare ale Israelului se pregătesc pentru eventuale deturnări de avioane încă de la atentatele din 11 septembrie, țara a fost la un pas de unul dintre cele mai grave atacuri teroriste din istoria sa”.

Iar Jerusalem Post consideră că va veni și momentul întrebărilor – și pe bună dreptate”.  

Incidentul face obiectul unor „dezbateri politice”. Însă ziarul israelian, citat de Courrier International, adaugă: „Deocamdată, să ne gândim la pasagerii care au înfruntat pericolul, la piloții care au redobândit controlul asupra unui avion aflat în picaj, la stomatologul care a îngrijit un pilot rănit în timpul zborului și la saudiții care i-au primit pe israelieni pe aeroportul Tabuk și s-au îngrijit de ei”.

Episoade: Revista presei internaționale

PodliDescarcă gratuit aplicația Podli
↓ App