Timpul prezent · 4 nov. 2026 · 28:04
Ascultă în aplicația Podli 🎧
Urmărește-ți podcasturile preferate, ascultă offline și în mașină cu CarPlay și Android Auto și continuă mereu de unde ai rămas. Încearcă gratuit.
Democraţii au preluat controlul Congresului american, cîştigînd majoritatea locurilor atît în Senat, cît şi în Camera Reprezentanţilor, la alegerile din 3 noiembrie, midterm elections. Așa-numitul „val albastru” al democraților, preconizat de institutele de sondare a opiniei publice, s-a concretizat. Republicanii au pierdut chiar și în fiefurile lor tradiționale, în state precum Texas sau Kansas. Președintele Donald Trump a spus că recunoaște rezultatele alegerilor. Au cîştigat democraţii sau a pierdut Donald Trump? Ce urmează pentru Statele Unite ale Americii? L-am întrebat pe Camil Pârvu, conf. univ. Facultatea de Științe Politice a Universității din București.
Înaintea acestor alegeri Donald Trump i-a îndemant pe americani să voteze ca și cum pe buletinele de vot s-ar fi aflat chiar numele lui. A transformat alegerile legislative într-un fel de scrutin prezidențial. Sau de referendum. Aproape unul din doi americani cu drept de vot a votat la aceste alegeri, potrivit primelor estimări. E o prezență neobișnuit de mare pentru un scrutin de la mijlocul mandatului. Cum se explică această mobilizare?
Camil Pârvu: „Este o mobilizare destul de atipică pentru midterms, pentru aceste alegeri între cele două sesiuni electorale mult mai puternice care sînt alegerile prezidențiale. Dar, în același timp, în mod tradițional, mai ales în al doilea mandat al unui președinte, este o perioadă de bilanț. Și bilanțul lui Donald Trump, în mod particular, și al lui ca administrație, ca filozofie de guvernare, al grupurilor de putere din jurul lui, acest bilanț este considerat a fi catastrofal de către o imensă majoritate a publicului și a fost sancționat.”
Au cîştigat democraţii sau a pierdut Donald Trump?
Camil Pârvu: „Mai degrabă a pierdut Donald Trump. Democrații au avut un avantaj şi anume că și-au trecut sub tăcere propriile diviziuni, care sînt puternice și pe care le vom vedea, poate, în următorii ani, dar au reușit, cu mici excepții, să se abțină de la disensiuni interne, ceea ce a făcut ca alegerea lor să fie destul de naturală în raport cu un vot de protest enorm faţă de performanța lui Trump. Care a reușit să își încalce toate promisiunile electorale, cele majore, pentru care chiar fusese votat, mesajele lui centrale din campania din 2024, și anume că va opri războaiele și va gestiona inflația.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural