Cu scriitoarea Raluca Nagy despre munca emoțională, invizibilă, a femeilor

Scriitoarea Raluca Nagy ne propune în romanul „Singurul adult din Cămin” (imprintul n’autor, Editura Nemira) o poveste cu și despre adolescenți și, totodată, o poveste despre munca emoțională pe care o fac femeile, o muncă prea puțin văzută și recunoscută. Doi pedagogi, John și Margaret, au în grijă cîţiva elevi de liceu care stau la cămin, pe o insulă înconjurată de Pacific. Copiii, profesorii și pedagogii au diferite naționalități: lumea, în mic, pe o insulă, cu dramele, cu tensiunile între adolescenți, între adulți cu viziuni diferite, precum și cu tensiunile intergeneraționale inevitabile. Problemele copiilor și tensiunile dintre personaje par aceleași, indiferent de naționalitate. Ba chiar par aceleași dintotdeauna. Ce îi deosebește, totuși, pe adolescenții de azi de adolescenții din alte perioade este online-ul. Viața lor, dramele lor, conflictele lor se desfășoară mai ales în mediul online și asta face ca totul să fie mult mai dur. 

Singurul adult din Cămin este Margaret, pedagoga, deși mai sînt acolo şi alți profesori și încă un pedagog. Dar ea e singura care se ocupă și de gestionarea emoțiilor copiilor, ea îi îngrijește cînd toți douăzeci fac gastroenterită în același timp, ea suplinește un profesor. Ba chiar face muncă emoțională și cu adulții din școală sau cămin.

Am vorbit cu scriitoarea Raluca Nagy despre noua ei carte, despre munca emoțională invizibilă a femeilor, despre adolescenții de azi și despre umorul care răzbate adesea în poveste, în ciuda greutăților și dramelor prin care trec personajele. 

Raluca Nagy: „Această carte este o poveste despre adolescenți și cu adolescenți, dar este foarte mult și despre munca invizibilă a femeilor și despre cum nu este recunoscută și nu este apreciată. Aveam nevoie de o voce feminină care să explice cum se simte în postura asta dusă așa, la infinit, fără pauze și cum obosește. (...) Se vorbește într-adevăr în continuare puțin (despre munca emoțională), dar se vorbește. Deja avem tot felul de termeni tehnici: charge mentale în franceză, mental load în engleză, această, cum să-i spun, manageriere a casei de către o femeie. Situația în care este obligată să știe ea tot, de la în ce sertar se află cuțitele pînă la aniversările tuturor din familie și așa mai departe. Lucru absolut nerecunoscut, care este de obicei atribuit talentului femeilor de a face treburile astea. Nu e vorba de talent. Nu cred că-și dorește nimeni să aibă talent la așa ceva. Iar în cazul cuiva care se ocupă de douăzeci de tineri, aceste lucruri sînt exponențial mai complicate. Bineînțeles, colegul ei pedagog nu are nici o grijă de genul acesta. Și mi-am dorit să ilustrez o altă formă de muncă emoțională. Pentru că în literatura despre mame și despre femei de toate vîrstele, despre bunici o găsim foarte mult și m-am gîndit cum ar fi să o arăt puțin și din perspectiva unei femei care nu are o familie sau copii biologici și tot se regăsește înghesuită în acest rol, sub toate formele, în toate momentele și orice ar face.”

Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!

O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural