Podliplayer de podcasturi Webplayer

Timpul prezent

Timpul prezent

Motorină rusească pentru America lui Trump. Ce implicații economice și politice are acest acord?

Timpul prezent · 13 oct. 2026 · 27:08

0:0027:08

Ascultă în aplicația Podli 🎧

Urmărește-ți podcasturile preferate, ascultă offline și în mașină cu CarPlay și Android Auto și continuă mereu de unde ai rămas. Încearcă gratuit.

Președintele american Donald Trump a anunțat că Rusia va furniza motorină către SUA, ceea ce a stîrnit critici din partea unor senatori din ambele partide. Aceștia îi cer să-și schimbe imediat poziția, îl acuză că a încălcat legea și că oferă sprijin Rusiei în războiul împotriva Ucrainei. Acordul prevede ca Rusia să furnizeze imediat peste 300.000 de tone, apoi încă 500.000 în noiembrie, apoi un milion de tone. E o decizie cu totul neașteptată, care vine în contradicție cu sancțiunile internaționale împotriva Rusiei – stat agresor. Această decizie vine la cîteva zile după ce Donald Trump l-a avertizat pe Volodimir Zelenski să nu mai atace obiective energetice de pe teritoriul Federației Ruse. Donald Trump consideră că oferindu-i Rusiei acordul pentru motorină a făcut „alegerea potrivită pentru poporul american”, pentru că astfel vor scădea prețurile la energie în SUA – o decizie luată în perspectiva alegerilor din 3 noiembrie pentru Congresul american. Va ajuta într-adevăr această decizie Partidul Republican? Cum reacționează liderii europeni la acest anunț? L-am întrebat pe analistul Rufin Zamfir.

V-a surprins decizia președintelui american?
Rufin Zamfir: „M-a surprins îndrăzneala care reiese din decizia președintelui american. Altfel, după cum știm cu toții, din păcate pentru omenire, ne-am obișnuit cu decizii cel puțin controversate din partea președintelui Trump. Ce s-a întîmplat, însă, de data asta, și mie mi se pare că este un precedent extrem de periculos care o să genereze reverberații în relațiile internaționale și în înțelegerea parteneriatelor pe viitor, este această îndrăzneală teribilă de a trece peste orice fel de acorduri și înțelegeri anterioare și de a debloca o sursă de bani extrem de necesară Rusiei pentru a continua efortul de război. Ce este și mai de neînțeles, după cum am văzut în nenumărate analize care s-au făcut ulterior, este lipsa calculului din spatele acestei decizii. Vedeam o evaluare pe cantitățile agreate, așa cum au fost anunțate, şi cantitățile agreate nu rezolvă problema deficitului de combustibil din Statele Unite. Nu știm încă dacă s-a și livrat vreun litru din acea motorină, dar și dacă se va livra și se va livra conform graficului pe care administrația Trump l-a făcut public, cel puțin prima tranșă acoperă necesarul pe o zi al transportatorilor americani. Vă dați seama cît de puțin este în comparație cu răul pe care l-a făcut pe termen lung relațiilor internaționale și parteneriatelor.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Episoade: Timpul prezent

PodliDescarcă gratuit aplicația Podli
↓ App