„Cântecul pâinii” de Kitty Tait și Al Tait: o carte vindecătoare, plină de speranță

Cîntecul pîinii este sunetul pe care-l scoate crusta ei fierbinte, după ce e scoasă din cuptor. Această descoperire avea să-i marcheze viața unei fete de 14 ani. Kitty Tait este diagnosticată cu depresie. Dintr-o fetiță veselă și plină de viață devine o adolescentă care abia se poate ridica din pat dimineața, copleșită de anxietate. Pînă cînd îl vede pe tatăl ei cum face pîine. Și vrea să încerce și ea. Așa începe memoir-ul „Cântecul pâinii. Cum am devenit brutari și asta ne-a salvat” de Kitty Tait și Al Tait (trad. Maria Tănăsescu, ZYX Books). Așa începe aventura. Aventura salvării, a vindecării, a transformării familiei și a casei, pînă cînd, în scurt timp, Kitty și tatăl ei ajung să deschidă o brutărie în micul lor oraș. Kitty face și terapie în acest timp. Dar o ajută foarte mult și descoperirea pasiunii de a lucra cu aluatul. Care o readuce în lume. Dincolo de suferința cruntă, e multă lumină și speranță în această poveste. Desigur, Kitty are imensul noroc să facă parte dintr-o familie care o înțelege și o sprijină zi de zi în efortul ei de a-și construi brutăria. De la tatăl care renunță la cariera de profesor la Oxford pentru a lucra cu fiica lui cot la cot, pînă la mama și frații care pun umărul la construcția brutăriei. Și, de asemenea, Kitty mai are alături o comunitate formidabilă - de la vecinii de pe stradă, care îi cedează la început cuptoarele lor ca ea să poată face mai multe pîini, pînă la oamenii din oraș care donează pentru primele luni de chirie ale brutăriei și brutarii din diversele locuri pe care le vizitează și care îi împărtășesc cunoștințele lor.
Am vorbit cu editoarea Alexandra Rusu, de la ZYX Books, despre „Cântecul pâinii”, despre personajele formidabile ale acestui memoir neobișnuit și despre puterea solidarității. Dar și despre cîteva dintre rețetele de pîine și de produse de patiserie din a doua parte a volumului.
Alexandra Rusu: „Cred că e un soi de carte vindecătoare, dar nu pentru că propune vreo soluție împotriva depresiei, ci pentru că e foarte plină de speranță. E o carte despre relația dintre tată și fiică. Este aici un tată complet depășit de situație, ca orice părinte care își vede copilul la pat și care face tot ce poate ca să-l salveze. Și nimic din ce încearcă foarte conștient și rațional nu funcționează, în schimb funcționează ceva absolut întîmplător, cum este să iei o maia și să o hrănești și să vezi cum începe să crească și să se transforme. E o carte despre transformare, despre maturizare și despre creștere. Dacă nu aș ști că e non-ficțiune, dacă nu aș ști că e o poveste adevărată - și știu asta pentru că e documentată inclusiv în social media -, aș spune că e ficțiune de cea mai bună calitate. (...) Cartea e un mix editorial neobișnuit. Ne-a fost teamă să o scoatem, îți spun sincer, mai ales într-un an care e departe de a fi cel mai bun pentru editori și cititori, dar pînă la urmă cred că ea poate fi și citită, și experimentată. Poate fi privită ca o carte de rețete cu poveste sau ca o poveste cu o carte de rețete. Cu siguranță nu este o rețetă împotriva depresiei - un lucru pe care vreau să-l subliniez. E doar o poveste despre depresie care conține rețete, dar de pîine.”

Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!

O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural